Studii de caz

Nu există două cazuri care să fie identice. Fiecare caz este interesant și fiecare spune povestea unei familii a cărei membrii sunt împrăștiați peste tot în lume datorită unor evenimente care au intervenit în viața lor.

Pentru a vă oferi o perspectivă asupra muncii noastre, am realizat o mică selecție de cazuri pe care le-am rezolvat, pentru o examinare atentă. Există multe cazuri care sunt deosebit de importante pentru noi, din punct de vedere emoțional – dar cazurile de mai jos se disting de restul.

IN 2008, ONE OF OUR BRITISH PARTNERS APPROACHED US WITH A CASE THAT AT FIRST SEEMED RATHER STRANGE.

Un om, cunoscut sub numele de „Vagabondul de pe șoseaua de centură Wolverhampton”, care „locuia” în mijlocul unei șosele de centură din orașul britanic Wolverhampton de aproape 40 de ani, a murit acolo la vârsta de 87 de ani. Preocuparea noastră că decedatul nu a lăsat nici o moștenire, a fost în curând spulberată atunci când partenerul nostru britanic a descoperit că pensia acestuia nu a fost revendicată de zeci de ani, ceea ce înseamnă că moștenirea a ajuns la aproape 100.000 de lire sterline.

Cu ajutorul firmei noastre partenere poloneze și în competiție cu diverse companii de cercetare genealogică europene, am reușit să găsim moștenitorii în Germania și în Croația și să introducem pretențiile lor in instanțele din Marea Britanie.

UN PARTENER GERMAN NE-A SOLICITAT GĂSIREA UNOR POSIBILI DESCENDENȚI AI UNUI GERMAN CARE ÎN 1919 A EMIGRAT ÎN BRAZILIA ȘI CARE AR FI INDREPTĂȚIȚI LA MOșTENIREA UNUI TEREN SITUAT ÎN ESTUL BERLINULUI.

Cu ajutorul Arhivelor Naționale din Rio de Janeiro am căutat lista cu imigranți si am descoperit că testatorul s-a mutat din Germania în fostul port prosper brazilian, Santos, in anul 1919. Probabil că a plecat din țara sa de origine din cauza dificultăților economice apărute după Primul Război Mondial, pentru un nou început. Ajutați de Dl. Rosskamp, reprezentantul nostru din Brazilia, care a căutat prin înregistrările recensămintelor din aceea perioadă și care a examinat amănunțit corespondența Consulului Onorific din Santos, am descoperit un mesaj telegrafiat trimis în 1932 de către emigrant, surorii lui din Germania. Îi spunea surorii lui că munca pe plantație este obositoare și prost plătită, că suferă de o febră continuă, dar că este îngrijit de fiica sa Maria. Așa am aflat că cel decedat a avut o fiică cu numele Maria. Cercetând registrele locale de nașteri din Santos, am descoperit că fiica decedatului s-a născut în 1925.

Apoi am început să căutăm actele de căsătorie pe care le-am și găsit foarte repede. Din păcate, curând am descoperit că fiica și-a schimbat numele cu cel mai comun nume de familie din Brazilia – numele după căsătorie fiind Maria Santos.

La prima vedere găsirea acestei femei părea o misiune imposibilă și având în vedere că nici nu știam dacă ea mai era in viață, am avut ideea de a căuta un posibil certificat de deces la Cimitirul Protestant de la marginea orașului, bănuind că acesta nu s-a convertit la catolicism, chiar și după emigrarea lui în Brazilia.

Am găsit într-adevăr înregistrarea morții cu referirea la faptul că a decedat sărac, în 1947 și prin prisma faptului că nu s-au găsit rude ale acestuia, autoritățile orașului au plătit inmormântarea.

Aparent, Maria Santos a dispărut și ultima noastră speranță a fost lansarea unei campanii de informare în media locală (radio, ziare) dar, fără nici un rezultat.

În final, am găsit directorul unui azil de săraci, care la vârsta de 94 de ani, și-a amintit că acesta a locuit acolo până la moartea sa.

Directorul ne-a povestit despre dificila situație materială a acestei familii. Știa că cel decedat a avut o fiică pe nume Maria care lucra ca și femeie de serviciu. Din fericire și-a adus aminte adresa fostului ei angajator ai cărui copii i-am și vizitat, aceștia aducându-și aminte de Maria Santos. Ne-au spus că Maria a murit acum aproximativ 5 ani, mentionând și faptul ca ea a avut 9 copii, unul dintre ei lucrând la Consiliul Municipal Local.

Căutarea nepotului decedatului nu a durat mult. Odată găsit, acesta ne-a spus despre o altă mătușă, moartă, care a dus o viață grea pe o plantație de banane aflată la 300 de kilometri de oraș.

În final, am descoperit că cele două fiice ale decedatului au avut în total 17 copii. Ulterior, după alte cercetări am ajuns la concluzia că existau peste 55 de moștenitori de drept, doar câțiva dintre ei știind să citească și să scrie.

Una dintre fiicele decedatului s-a căsătorit cu un nativ american cu care a avut 13 copii. I-am însoțit pe toți la notarul public, unde semnăturile lor – de fapt amprentele – au fost confirmate și autentificate.

Deși întreaga procedură a durat mai mult de 8 luni, în final am reușit să oferim ajutor financiar multor moștenitori din Brazilia. Cu ajutorul banilor primiți, toți au putut să își cumpere bucata lor de pământ și o casă – înainte fiind niște “sclavi moderni” dependenți de moșie.

O FIRMĂ PARTENERĂ DIN AUSTRALIA NE-A SOLICITAT CĂUTAREA UNOR POSIBILI MOȘTENITORI A UNUI GREC CARE A EMIGRAT ÎN AUSTRALIA. AM AVUT INFORMAȚII DESPRE LOCUL ORIGINII SALE, UN MIC SAT DE PE COASTA DE SUD A GRECIEI UNDE A LUCRAT CA ȘI PĂSTOR PÂNĂ LA EMIGRARE ȘI INFORMAȚII DESPRE DATA NAȘTERII SALE.

Am contactat autoritățile locale și am aflat că acesta a avut un frate. Conform spuselor primarului fratele acestuia a emigrat, dar nimeni nu știa unde. După aproximativ o lună de zile de la convorbirea telefonică cu primarul, am fost contactați de un grec care la rândul lui a emigrat in Germania și care a făcut referire la convorbirea telefonică purtată cu primarul. Acesta ne-a spus că fratele s-a mutat undeva lângă Budapesta și că și-a schimbat numele.

Datorită suportului Ambasadei Greciei din Ungaria a fost posibil să identificăm noul nume al fratelui și în final să îl localizăm intr-un sat de lângă Budapesta. Moștenitorul nu a avut nici o veste de la fratele lui de mai bine de 50 de ani și în ciuda veștii triste a morții lui, s-a bucurat să afle informații despre locul unde a trăit și murit fratele lui.

DIN PĂCATE NU TOATE CAZURILE SE TERMINĂ ÎNTR-UN MOD FERICIT. S-A ÎNTÂMPLAT SĂ VENIM ÎN CONTACT CU MOȘTENITORI DE DREPT CARE NU AU FOST DISPUȘI SĂ ÎȘI ACCEPTE MOȘTENIREA, DAR NICIODATĂ NU AM ÎNTÂLNIT UN REFUZ DE A MOȘTENI MAI MULT DE 1 MILION DE EURO.

O companie genealogică germană a urmărit ani de zile parcursul unui polonez care a emigrat în Germania, mai târziu mutându-se în Marea Britanie și în final în Noua Zeelandă. I-au scris acestuia o scrisoare prin care îl anunțau de dreptul lui de a moșteni dar acesta le-a răspuns că nu este interesat.

Partenerii noștri au presupus că acest lucru are legătură cu posibila origine evreiască a moștenitorului, ceea ce presupune că l-au determinat pe acesta să suspecteze scrisorile din Germania datorită evenimentelor din al Doilea Război Mondial. De aceea ne-au cerut să luăm legătura cu acest om printr-un coleg evreu care să-l convingă pe moștenitor personal că avea cu adevărat dreptul la moștenire.

Mai mult, numele de domnișoară a soției moștenitorului părea italian și colegul nostru care a fost ales să se ocupe de acest caz știa să vorbească atât limba ebraică cât si o excelentă italiană.

După un zbor de 26 de ore de la Viena, prin Kuala Lumpur și Sidney, genealogistul nostru a ajuns în sfârșit la Wellington, capitala Noii Zeelande, unde a vizitat moștenitorul și i-a explicat cazul. Colegul nostru a aflat că moștenitorul nu era evreu și că soția lui nu vorbea italiana. În plus, moștenitorul credea in veridicitatea moștenirii, dar că nu era deloc interesat într-o sumă atât de mare de bani, deoarece îi era teamă că soția lui ar putea fi răpită și ca atare nu ar mai fi cine să îi gătească.

După nenumărate încercări de convingere, fără rezultat, făcute și prin notari publici si prin avocați, colegul nostru s-a întors acasă după 5 zile.

Ca să încheiem, dorim să adăugăm că moștenitorul locuia și trăia in condiții economice sărace și că fiul acestuia a fost interesat de suma de bani, mai ales că era șomer de o lungă perioadă de timp. Oricum, conversația dintre tată și fiu a fost tot atât de neproductivă ca și eforturile colegului nostru genealogist.

UNEORI, ÎN PROFESIA NOASTRĂ AI NEVOIE DOAR DE CUNOȘTINȚE ISTORICE ȘI DE NOROC…

Am fost solicitați de unul din partenerii noștrii din Germania să găsim moștenitorii de drept ai unei doamne vorbitoare de limbă germană cu origini din Galicia.

Deoarece arhivele din fosta țară a coroanei estice din monarhia austro-ungară nu sunt în stare bună și astfel poate dura mai mult de un an pentru a gestiona informațiile, probabilitatea de a găsi moștenitorii de drept în timp util a fost relativ mic. Dar, știam că după cel de-al Doilea Război Mondial, 99% din populația vorbitorilor de limbă germană din Galicia au emigrat în principal în regiunile germane Baden-Württemberg și Hessen, precum și în statele federale austriece din Austria Superioară și Salzburg.

O căutare în cartea de telefoane din regiunile mai sus menționate a numelor de familie relevante au rezultat două înscrieri, iar într-o scurtă perioadă de timp l-am și găsit pe nepotul acesteia în Salzburg. Și el s-a născut în Galicia fiind nevoit să își părăsească țara în 1945 in urma invaziei Armatei Roșii.

SUNTEM CONȘTIENȚI CĂ PROFESIA NOASTRĂ ESTE RELATIV NECUNOSCUTĂ. ȘTIM DEASEMENEA, CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE COMBATEREA SCEPTICISMULUI PE CARE MOȘTENITORII ÎL POT AVEA ÎNAINTE DE A LE EXPLICA TOATE AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE CAZULUI.

În acest caz, care ne-a fost oferit printr-un partener maghiar din Statele Unite ale Americii, moștenitorul, nepoata testatorului care a murit în Statele Unite ale Americii, a fost deja găsit de partenerul nostru maghiar după o amplă cercetare în diverse arhive din Polonia și Haifa (Israel), dar nu a răspuns la scrisorile partenerului nostru.

De aceea și nu în ultimul rând datorită personalului nostru cu origini israelite de la fața locului, am fost rugați să încercăm contactarea directă a moștenitorului. Încercările noastre inițial au fost fără succes, deoarece doamna nu a răspuns apelurilor angajatului nostru.

În cele din urmă, colegul nostru a reușit să afle numele fiicei moștenitorului, care trăiește în Tel Aviv, și a sunat-o. Ea a confirmat că mama ei pur și simplu nu mai putea să folosească telefonul, și brusc a solicitat motivul apelului telefonic.

Colegul nostru i-a explicat care este domeniul nostru de activitate și a precizat că mama sa s-ar putea să aibă dreptul la o moștenire valoroasă. Doamna a devenit sceptică și a solicitat toate informațiile privitoare la caz, dar nu am dorit să discutăm despre acestea la telefon. Imediat, doamna a sunat la sediul nostru din Viena cu pretenția ca directorul nostru să vină la Tel Aviv a doua zi – altfel va bloca orice alt contact viitor.

2 ore mai târziu, directorul nostru și un coleg genealogist și-au făcut bagajele și după 5 ore de la convorbirea telefonică au luat avionul din Viena via Zurich (zborul direct Viena – Tel Aviv era rezervat complet) spre Israel. Acolo au fost întâmpinați de reprezentantul nostru permanent în Israel, care i-a însoțit la locația convenită pentru întâlnire, un hotel din centrul Tel Aviv-ului. Fiica și fiul moștenitoarei și soții acestora erau deja acolo împreună cu doi avocați.

După 5 ore de discuții, în care a predominat scepticismul, s-a ajuns la concluzia că copii moștenitoarei se vor mai gândi și ne vor contacta ziua următoare să ne anunțe decizia lor. Dar pentru că ziua următoare era sâmbătă (Shabbat – Sabatul evreiesc) zi în care munca nu este permisă, am fost nevoiți să așteptăm până la căderea serii pentru a-i contacta.

Spre deosebire de fiul moștenitoarei, care a dat dovadă de receptivitate, fiica ne-a informat că în urma consultării cu soțul ei din Statele Unite ale Americii, nu este interesată in continuarea discuțiilor. Ca urmare l-am contactat pe fiul moștenitoarei solicitând o altă întâlnire.

Din nefericire, acesta locuia la 150 de kilometri de Tel Aviv și i-ar fi fost foarte dificil să găsească un taxi în ziua de Sabat. În cele din urmă am reușit să ajungem noi acolo, prin Fîșia Gaza, fiind recunoscători pentru acestă nouă întâlnire cu fiul moștenitoarei.

Pe parcursul cinei, la care a fost prezent și avocatul acestuia, am reușit să îl convingem pe fiu, dar ne-a mai luat înca 5 ore ca acesta să accepte comisionul perceput de către compania noastră.

Fratele și-a contactat sora, care după multe ezitări, a fost de acord să primească contractul la întoarcerea noastră în Tel Aviv și să îl înmâneze mamei sale.

Următoarea zi, ziua planificată de plecare, am primit contractul semnat iar în următoarea zi am luat avionul spre Viena.

Moștenirea are o valoare de aproape 700000 $ americani.

UNUL DINTRE CELE MAI PROVOCATOARE ȘI COMPLEXE CAZURI PE CARE LE-AM LUCRAT, A VENIT DE LA UN NOTAR PUBLIC DIN AUSTRIA CARE NE-A SOLICITAT AJUTORUL ÎN GĂSIREA MOȘTENITORILOR UNUI EVREU SUPRAVIEȚUITOR AL LAGĂRULUI DE CONCENTRARE NAZIST.

Am analizat diferite documente și am aflat că testatorul a avut un frate a cărui soartă era complet necunoscută. Am presupus că fratele nu a supraviețuit Holocaustului din cauza religiei sale.Cercetând listele cu supraviețuitori nu am găsit numele fratelui printre victime, ceea ce ne-a determinat să credem că acesta a reușit cumva să supraviețuiască războiului.

Știam că fratele acestuia avea 16 ani când Hitler a venit la putere și am presupus că ar fi emigrat în Statele Unite ale Americii sau Israel, dar nu am găsit dovada acestui lucru.

Ne-a ajutat lista cu așa zisul “Transport al copiilor” – aceasta este o listă a copiilor evrei care au avut posibilitatea să se refugieze în Anglia, fără părinții lor, în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu doar o valiză și 10 mărci germane, aproximativ 10000 de copii evrei au reușit să se salveze de regimul nazist.

Odată ajunși în Anglia, au fost repartizați și îngrijiți în așezăminte pentru orfani. Registrele uneia dintre aceste așezăminte conținea numele fratelui pe care îl căutam. Fratele, din fericire, a avut un „sponsor” atribuit de către guvernul britanic. I-am întrebat pe copiii acestuia daca știu ceva despre locul unde ar putea să se afle fratele testatorului și am aflat că acesta din urmă a emigrat prin Shanghai în Canada la vârsta de 18 ani.

Curând am reușit să descoperim descendenții fratelui său și să îi informăm despre soarta unchiului lor.

ÎN 2005 AM FOST ANUNȚAȚI CĂ UN APARTAMENT AFLAT ÎNTR-UNUL DINTRE CELE MAI BOGATE CARTIERE DIN VIENA, AR PUTEA SĂ TREACĂ ÎN PROPRIETATEA STATULUI DUPĂ MOARTEA PROPRIETARULUI, DACĂ NU SE DESCOPERĂ MOȘTENITORII DE DREPT ÎNTR-O ANUMITĂ PERIOADĂ DE TIMP.

Curând am aflat că proprietarul decedat al apartamentului este o doamnă cu numele Ludmilla D., presupusă originară din Mannheim, Germania.

Căutarea in registrele germane nu a generat nici un rezultat, ne-am extins cercetarea și am descoperit că nu s-a născut in Germania ci în Ucraina intr-o localitate numită Mannheim, lângă Odessa, o fostă “colonie” germană din Basarabia.

Unul din angajații noștri cu suportul unuia dintre parteneri, a reușit să descopere originea acestei doamne. După cum știm, marea majoritate a etnicilor germani au fost nevoiți să își părăsească locurile de baștină după cel de-al Doilea Război Mondial, ca atare am presupus că familia a emigrat, ori în Germania ori în Austria.

Cu ajutorul Asociației Basarabenilor Strămutați de Etnie Germană, am reușit să găsim într-un timp scurt, înregistrarea nașterii doamnei și totodată am descoperit că aceasta a avut doi frați și o soră, dar nu se cunoștea locul în care aceștia s-ar fi aflat.

Mai mult, asociația ne-a ajutat să găsim și alte rude mai îndepărtate ale testatorului, verișorii ei, care au fost “vânduți” în 1960, de Uniunea Sovietică către Republica Federală a Germaniei.

Ei ne-au spus despre o soră care s-ar presupune că ar fi trăit în Germania. După cercetări monotone am reușit identificarea surorii, doar ca să aflăm că a murit cu aproximativ 20 de ani în urmă, ca urmare ne-am concentrat cercetarea pe găsirea descendenților ei, pe care i-am și localizat în Belgia.

La acest moment am reușit identificarea unui moștenitor (descendentul surorii din Belgia), dar ce s-a întâmplat cu frații testatorului? Cu suportul unuia dintre parteneri am aflat că doar testatorul a reușit să scape de Armata Roșie în timpul retragerii forțelor armatei germane. Fratele, etnic german, a fost acuzat de colaborare cu naziștii și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia.

Pedeapsa de 25 de ani a fost redusă la 15 ani. Odată trecuți cei 15 ani, frații testatorului s-au stabilit în estul Kazakstanului, lângă granița cu China, unde au și murit în urmă cu câțiva ani. Toată viața ei, decedata a încercat, cu ajutorul Crucii Roșii, printre alții, să își găsească și contacteze frații, dar din nefericire toate eforturile ei au fost în van.

După trei luni de cercetare extrem de intensă în Kazahstan, partenerii noștri ne-au informat că descendenții fraților ei morți, încă trăiau în Rusia în condiții extrem de proaste. Am reușit să îi găsim, și împreună cu vărul lor belgian, se pot bucura acum de dreptul de proprietate asupra apartamentului din Viena și de o anumită sumă de bani.

LA ÎNCEPUTUL LUNII DECEMBRIE, 2004, AM PRIMIT DIN RUSIA, PRIN E-MAIL, O SOLICITARE DE CERCETARE PRIN CARE DL. D NE-A INFORMAT CĂ BUNICUL SĂU A FOST RĂNIT ÎN BĂTĂLIA PENTRU APĂRAREA IMPERIULUI AUSTRO-UNGAR ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, ÎN LEMBERG (FOSTELE ȚINUTURI GALICIA ȘI LODOMERIA CARE APARȚINEAU DE IMPERIUL AUSTRO-UNGAR). ULTERIOR A FOST RĂPIT DE CĂTRE ARMATA RUSĂ ȘI DUS LA MUNCĂ FORȚATĂ ÎN SIBERIA.

Înainte de moartea sa, testatorul, care a devenit apatrid, s-a căsătorit cu o rusoaică care a dat naștere singurului lor copil, un băiat. Fiul lor a suferit foarte mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru că era considerat de etnie germană.

După sfârșitul războiului, familia austriacă a întreprins numeroase încercări de aducere a acestui fiu al soldatului răpit, în Austria, dar fără succes. Acesta nu a reușit niciodată, până la moartea sa, să vadă pământul natal al tatălui său.

Fiul său, care locuia într-o regiune evreiască autonomă din Rusia, ne-a solicitat ajutorul în găsirea rudelor sale din Austria.

În primul rând ne-am început cercetarea cu căutarea înregistrărilor nașterilor din satul în care bunicul său a fost născut (în Austria Inferioară). Am mai aflat că bunicul a mai avut frați ai căror descendenți au fost de negăsit, chiar dacă am întreprins cercetări aprofundate.

Cu ajutorul Arhivelor Statului Federal din Viena și a orașului Viena am descoperit că o parte a familiei s-a mutat în Viena după Primul Război Mondial și acolo au și decedat. Căutarea în registrele mormintelor din Cimitirul central al Vienei a confirmat faptul că, câteva dintre rude chiar au decedat în Viena.

Apoi am verificat cine a plătit pentru mormântul fratelui soldatului răpit – așa am găsit-o pe fiica fratelui, pe care apoi am și contactat-o și care a confirmat că una dintre rudele familiei nu s-a întors din Rusia.

Și așa am reușit să reunim o familie după aproape 90 de ani.

ACTORI CE VIZITEAZĂ ȚĂRI CUM PUȚINI OAMENI O FAC.

În cazul nostru, o doamnă din Austria care a decedat, a născut o fetiță în Hamburg la vârsta de 17 ani. adresa fiicei fiind necunoscută. În curând, am aflat că fiica a fost ilegitimă și că s-a născut la Hamburg în timpul turneului din Germania, dar că ar fi fost adoptată de o familie scoțiană la o vârsta foarte fragedă. Fiica sa nu a avut nici un contact cu mama ei care s-a stabilit cu soțul ei în Stiria.

Cu ajutorul partenerului nostru britanic, am găsit-o pe fiică care, între timp, s-a căsătorit de trei ori. Fiica știa că mama ei biologică locuia în Austria, dar nu îi știa numele.

În cele din urmă, fiica a moștenit o casă cochetă în Austria, care ar fi fost trecută în proprietatea statului fără intervenția noastră.